Toată sarcina m-am gândit că vreau să alăptez. Am citit tot felul de cărți, am fost la curs de puericultură, am făcut cursuri online, mi-am luat pompă, lanolină, ceai pentru lactație, pachet de naștere cu ședințe la specialist în lactație. Credeam că sunt super pregătită, că e imposibil să nu iasă.

A venit ziua în care am născut — cea mai fericită zi din viața mea, până în acel moment. Mi l-au adus pe perfectul meu și mi-au zis să îl atașez la sân. El era așa dornic să mănânce, dar nu reușeam să îl atașez corect. Mi-au zis că îmi trebuie sfârcuri de silicon, am încercat cu/fără, dar în spital nu am reușit. Au venit doi consultanți: unul mi-a zis să nu pun mamelonul de silicon, celălalt să îl pun. Cert e că după 3 zile în spital aveam sfârcurile praf și perfectul meu era alăptat doar cu lapte praf.

Am zis că probabil e normal, voi ajunge acasă și acolo o să fie totul bine. Și a fost bine acasă, doar că mi s-au angorjat sânii — și de aici a început chinul.

Durerile erau îngrozitoare, puneam copilul și nu ieșea nimic.

Am început să vorbesc cu Oana, să îi dau poze, filmulețe și să vadă cum sunt sânii, cum atașez bebelușul. Urlam că nu mai vreau nimic. Oana îmi scria în continuare — ce metode să aplic, cum să pun copilul, cum să masez sânul, îmi repeta tot ce citisem, doar că acum, cu un copil în brațe și durându-mă tot corpul, uitasem tot ce trebuie făcut.

Am avut conversații lungi, de fiecare dată primeam câte o indicație nouă, o încurajare, îmi reamintea ce știam, iar după multe încercări și așteptare — și o pompă de sân pe care mi-a trimis-o la ora 12 noaptea — s-a întâmplat minunea: sânii s-au deblocat, iar eu am putut să îmi alăptez copilul. Într-o săptămână de la venirea acasă, am renunțat de tot la laptele praf și am reușit să îl hrănesc doar cu laptele meu.

Concluzia e că, și atunci când crezi că știi tot și că nu vor fi surprize, e bine să ai pe cineva alături — măcar să îți spună că e ok ce trăiești, că nu ești o mamă rea pentru că nu îți iese din prima, că e ok și dacă renunți, dar înainte de orice, să nu uiți ce ți-ai dorit pentru copilul tău.

Am fost norocoasă să o am pe Oana în momentele acelea alături de mine și îi mulțumesc, pentru că eram foarte aproape să renunț la alăptare — dar mi-a reamintit constant că pot și că, dacă asta îmi doresc, să fac tot ce se poate. 🤗