Teodora Daniela Petrus
Doula postpartum
Specializare:
Localitate:
0740856676

Mă numesc Teodora Daniela Petruș și sunt aici să te ghidez spre o experiență înfloritoare în călătoria ta de la femeie la mamă.

Pentru mine, totul a început în 2019, în momentul în care am văzut cele două liniuțe roz pe testul de sarcină.

Până atunci lucram în marketing și nici nu știam că există o profesie numită doula. Ca orice mamă aflată la început de drum, am trăit teama, nesiguranța, anxietatea și nenumărate nopți de întrebări. Din dorința de a găsi răspunsuri, am început să caut informații actuale, să citesc, să discut cu specialiști și alte mame, descoperind treptat o pasiune profundă pentru tot ceea ce înseamnă maternitate.

Astfel, am ajuns să fiu un sprijin pentru mamele din jurul meu, iar când am descoperit meseria de Doula Postpartum, am înțeles că aceasta este menirea mea.

Pentru a le oferi mamelor o experiență completă și bine fundamentată, am urmat formările de: Consilier de Dezvoltare Personală, Terapeut ThetaHealing, Terapeut Reiki, Doula Postpartum și Consilier în Alăptare, iar în prezent continui să mă specializez în lactația umană și în îngrijirea diadei mamă–bebeluș.

În prezent, îmi ofer sprijinul cu blândețe și profesionalism prin:

  • Vizite la domiciliu în Baia Mare, care includ: consiliere în alăptare și hrănirea bebelușului, consiliere postpartum pentru mamă (sprijin emoțional, echilibru și adaptare), prima băiță a bebelușului tip Baby Spa, tăiatul unghiuțelor și îngrijirea blândă a bebelușului.

  • Consultații la cabinet (clinica HUMAiNd, Baia Mare) și consiliere online pentru ghidare personalizată, prin întâlniri individuale (1-la-1).

  • Cursuri de pregătire pentru viața de părinte, dedicate viitorilor părinți.

  • Grupuri de sprijin gratuite pentru comunitate, dedicate maternității și conectării între mame.

Sunt fondatoarea evenimentelor „Conferința pentru părinți” și „Picnicul pentru alăptare”, prin care, an de an, reunesc sute de părinți din Baia Mare și împrejurimi. Prin aceste evenimente, celebrăm maternitatea și promovăm informații și protocoale actualizate despre alăptare, îngrijirea bebelușului și bunăstarea mamei în perioada postnatală.

Sunt, cu drag, „o mamă pentru toate mamele”, pentru că iubesc să fiu aproape de femei și bebeluși, să le ofer sprijin, îmbrățișare și încredere, pentru ca fiecare mamă să trăiască o maternitate liniștită, conștientă și plină de iubire.

Te îmbrățișez cu blândețe,
Teodora Daniela Petruș
Doula Postpartum & Consilier în Alăptare
„O mamă pentru toate mamele”