Ramona Aldea
Doula postpartum
Specializare:
Localitate:
0726160906

Sunt Ramona din ’84 :) — om, economist, mamă de doi copii bălai, soție, doula postpartum și… nu doar atât.

Îmi plac foarte mult nou-născuții și îmi place să le fiu alături părinților lor în această perioadă de adaptare plină de emoții, întrebări și căutări, astfel încât să pornească în călătoria aceasta cu încredere și curiozitate.

Ca doula postpartum, însoțesc mamele și partenerii în procesul lor de a deveni părinți, oferindu-le ajutor practic și susținere emoțională pentru integrarea acestui nou rol.

De cele mai multe ori îi întâlnesc pe proaspeții părinți după ce ajung din maternitate acasă cu bebelușul. Atunci discutăm generalități despre nou-născuți, facem băița, schimbăm scutece, îngrijim bontul ombilical, clarificăm diverse, setăm așteptări realiste legat de hrănire, somn și ce înseamnă viața cu un bebeluș, în general.

Uneori, căutând răspunsuri la diverse frământări, află de serviciile de doula postpartum și mă caută câteva săptămâni/luni după naștere.

Este o mare bucurie pentru mine să observ cum se așterne liniștea și pacea în ei când își dau seama că este normal ce li se întâmplă. Se prea poate ca realitatea să fie diferită de așteptările părinților legat de tot ce înseamnă viața cu și după bebeluș.