
Sunt Mădălina Beda — mamă a 3 lumi, fotograf, consultant acreditat babywearing și doula la naștere.
Am principii cât se poate de intuitive despre iubire, respect, normalitate. Viața mea este plină și intensă.
Nu mă gândeam, când eram mică, că evoluția mea profesională va fi așa, dar, odată cu primul copil, multe s-au schimbat.
Am lăsat PhD-ul în statistică din UK și ne-am relocat în România. Am ales orașul Brașov și ne-am făcut cuibul nostru aici. În pauza de câțiva ani pe care am decis să o am pentru a crește ușurel familia noastră, am hotărât să fac mai mult loc pasiunii mele — fotografia. Îmi doresc enorm să fotografiez nașterile. De asemenea, căutările pentru o naștere cu blândețe și în ritmul meu m-au dus către ajutorul unei doule. Ideea de a fi și eu doula mi-a fost insuflată odată cu ultimele două nașteri.
Îmi doresc să ajut părinții în momentele lor unice și divine, să fiu sprijin. Cred că fiecare familie are dreptul la o experiență a nașterii respectată, blândă și conștientă.
În Brașov organizez anual proiectul de fotografie „Da, alăptez!” — are 9 ediții — și întâlniri lunare cu părinți și copiii lor, pe diverse teme. În ultimul an am luat mai multe decizii care m-au îndreptat spre această sferă și sunt recunoscătoare pentru tot.