Carmen Antoniu
Doula la nastere
Specializare:
Localitate:
0724592066

Sunt Carmen și mă declar îndrăgostită pe veci de miracolul nașterii și ador copiii. Povestea devenirii mele de doula și educator prenatal a început cu mulți ani în urmă, aveam vreo 19 ani, când mi-am dorit ca nașterea copiilor mei să se petreacă în apă. Mai apoi, peste 9 ani, s-a întâmplat și am născut exact așa cum mi-am dorit: am născut o minune de fetiță, natural, în apă. Acela a fost momentul în care s-a produs un „click” în mintea mea și mi-am dorit să pot transmite cumva tuturor femeilor care vor să audă că se poate naște fără durerile acelea cumplite despre care se povestește, fără traume, cât este de minunat să-ți poți ține pruncul în brațe imediat după naștere și să plângi de fericire.

Am vrut să fac asta și atunci a apărut cursul Dittei ca fiind cel mai la îndemână instrument; așa am devenit educator prenatal. Însă la acest curs a mai încolțit o dorință în sufletul meu, aceea de a deveni doula: de a putea fi martor la nașterea unei minuni, de a putea susține femeia care naște, de a o însoți și a-i putea fi mâna dreaptă sau stângă, de a fi ceea ce are ea nevoie pentru a-și putea trăi nașterea de poveste.

Astfel, din toamna anului 2015 am devenit doula după ce am urmat cursul Norei Niculescu. Consider că este un privilegiu pentru mine să pot lua parte la cel mai de preț moment din viața unei femei. Și dacă pot face ca această primă întâlnire dintre mamă și prunc să fie una încărcată de emoții de fericire, de sentimentul de împlinire, să curgă lin și blând tot parcursul travaliului, atunci simt că mi-am îndeplinit menirea.

Simt și cred că, născându-ne copiii cu blândețe, calm, respect, naștem copiii noii lumi, ajutăm Pământul să renască și mi se umple sufletul de bucurie de fiecare dată când pot ajuta și eu un pic la acest fenomen.