Se fac deja 16 ani de când sunt doula la naștere. Am învățat multe de la toate mamele pe care le-am însoțit, dar mi-a rămas vie în minte prima mea experiență ca doula și lecția esențială pe care am primit-o atunci.
M-am format ca doula la naștere în SUA, în 2010, urmând cursul organizat de DONA International. Acolo s-a pus mare accent pe ceea ce poate face doula concret pentru mamă și am învățat multe măsuri și tehnici de confort. Când m-am întors, simțeam că știu deja atâtea lucruri pe care aș putea să le fac pentru a ușura durerea mamei din travaliu și de la naștere. Și abia așteptam să le pun în practică!
Dar, ca de multe ori, viața avea cu mine alte planuri și era hotărâtă să mă învețe mult mai mult decât reușisem să asimilez la cursul de formare! Întâmplarea a făcut să fiu chemată ca doula la o naștere fix a doua zi după întoarcerea mea în țară. Era o mămică de-a mea de la Cuib, care fusese la cursurile mele și era la prima naștere. Medicul ei fusese deschis să mă primească și eu m-am prezentat la spital cu bagajul plin de ustensile gata să ușureze durerea mamei.
Când am ajuns la mamă, ea era într-o stare de interiorizare maximă. Se folosea de tehnicile de respirație foarte bine și, culmea, nu simțea nevoia nici să vorbească, nici să fie atinsă. Iar eu am fost luată prin surprindere!
O mie și una de întrebări mi-au trecut prin cap atunci: dacă nu pot nici să-i vorbesc, nici să o ating, cum să o ajut? Au fost 8 ore care au trecut cumplit de greu pentru mine. Mă încercau sentimente de inutilitate, dar și de vinovăție, căci mă gândeam că mămica a avut atâta încredere în mine încât să mă vrea alături, iar eu… uită-te la mine… stau pe un scaun și nu FAC nimic.
Travaliul a progresat, mămica și-a văzut de treaba ei, bebe s-a născut sănătos și frumos, iar când am rămas un pic singure în sala de travaliu, unde eu am apucat în sfârșit să fac ceva, adică să-i masez burtica pentru a stimula uterul să se contracte, mămica mi-a spus: „Draga mea, îți mulțumesc din suflet pentru tot ce ai făcut pentru mine! Ajutorul tău a făcut toată diferența!”
Cuvintele ei mă luau din nou prin surprindere, pentru că doar fusesem acolo și știam bine că nu făcusem nimic. I-am împărtășit mămicii temerile mele și faptul că nu reușeam să înțeleg ce simțea ea că făcusem pentru ea.
Și ea m-a făcut să înțeleg. Mi-a spus că am făcut exact ceea ce ea avea nevoie să fac în acele momente. Că am fost acolo, prezentă, conștientă, tăcută, dar încrezătoare. Și că ori de câte ori a simțit că o cuprinde frica, s-a uitat la mine, iar zâmbetul meu cald și sigur a liniștit-o de fiecare dată și a știut astfel că totul e ok și că poate să meargă mai departe.
Am înțeles atunci lecția fundamentală a meseriei de doula! Și anume că datoria mea este să fiu alături de mamă așa cum simte ea nevoia, nu cum cred eu că aș putea să-i fiu de ajutor. Și, exact ca în relația cu propriul copil care te învață mai multe decât orice carte de parenting, și aici cele mai mari lecții vin de la mamă, dacă ai inima deschisă să le primești!
