Am citit semnele asociate cu depresia postpartum pe vremea când aduceam supe făcute în casă și smoothie-uri la ușile noilor mame din împrejurimile Los Angeles-ului și eram uneori invitată înăuntru pentru o discuție scurtă. Cele mai multe mame aveau ochii încețoșați și amețiți, legănându-și micile comori în tricourile lor pătate de lapte. Le urmam în bucătărie și primul lucru pe care îl auzeam în timp ce încălzeam supa sau cana de ceai era: „Nu credeam că o să fie așa de greu.”

Perioada postpartum e grea – mai ales dacă efortul sarcinii și al nașterii nu este recunoscut și dacă spațiul nu este propice pentru odihnă și recuperare. În mod contrar cu felul în care arată în cele mai multe țări vestice, unde femeile își duc bebelușii în magazine, în parcuri, chiar și la întâlniri de afaceri la doar câteva săptămâni după naștere, să crești o burtică și apoi să aduci un bebeluș pe lume sunt fapte care necesită o cantitate mare de curaj psihic, mental și emoțional. În timpul sarcinii, corpul unei femei trece printr-o transformare uluitoare. Volumul sângelui aproape se dublează pentru a suporta creșterea fătului, organele ei sunt împinse deoparte de fătul ce crește, sânii ei se vor umfla în pregătirea lactației, iar hormonii vor crește și vor scădea exponențial. Și aceste nouă luni de gestație pot, de asemenea, să îi solicite să îndure o suită de disconforturi precum: hemoroizi, dureri sciatice, acnee, constipație și insomnie. De-a lungul procesului, ea poate simți sclipiri de anticipație fericită sau o inimă grea și nesigură despre teritoriul necunoscut înspre care se îndreaptă.

Și apoi e nașterea. Fie că are o naștere vaginală fără medicație, o naștere vaginală cu medicație ori o naștere prin cezariană, efortul ei va fi herculean, fără asemănare cu nimic din ce a experimentat până acum – doar dacă nu a mai născut un bebeluș până acum. A naște implică o mamă care să-și depășească cu ani-lumină limitările ei. Ea va fi aruncată din zona ei de confort către o zonă străină care necesită forță, rezistență, reziliență și o doză șocantă de încredere – că al ei corp este construit să facă asta, că bebelușul ei micuț, încă nenăscut, este destul de puternic ca să suporte împinsul, strânsoarea și apăsarea, și că acest moment se va sfârși într-un final (acele mame cu travaliu de 35 de ore știu exact despre ce vorbesc). De-a lungul experienței, ea va descoperi o claritate pe care se va baza în timpul celorlalte experiențe care îi vor smulge din piept inima și îi vor solicita corpul, care vor veni inevitabil de-a lungul vieții ei: singura metodă de a le depăși e să treci prin ele.

Perioada postpartum este considerată a fi perioada de aproximativ șase săptămâni în care femeia își revine după însemnătatea sarcinii și a nașterii. Este, de asemenea, perioada sălbatică, dezordonată, duioasă, dureroasă și antrenantă când femeia începe procesul de renunțare la existența singulară spre o identitate complet nouă. Este un moment efemer și esențial, o pauză puternică înainte ca un nou capitol din viața ei să înceapă. Dar într-o societate care o încurajează pe mamă să revină cât mai repede pe baricade, imediat după naștere, femeia este forțată să facă exact inversul de a se odihni și de a se recupera; ea este încurajată să revină la versiunea inițială a corpului ei și a vieții ei, care a dispărut pentru totdeauna. Ea a fost transformată irecuperabil de noua ființă și are nevoie de grijă și atenție înainte de a se îndrepta spre viața nouă.

Am fost inspirată să le ajut pe noile mame cu mâncare proaspătă, făcută în casă, după propria mea experiență cu zuo yuezi, vechea artă chineză a „sitting the month” (NE: șederea timp de o lună). În acest timp, mai multe femei din cerc o înconjurau pe proaspăta mamă; mama ei, soacra, mătușile, surorile, verișoarele sau vecinele veneau și preluau toate responsabilitățile noii mame și o susțineau cu o dietă specială ce includea mâncare care să o ajute să reîntinerească, care încuraja recuperarea și ajuta lactația. Regulile zuo yuezi sunt simple și universale: din India până în Mexic, din Rusia până în Indonezia și pe Coasta de Azur și mai departe, culturi similare spun că o nouă mamă ar trebui înconjurată cu suport pentru 21, 30 sau 40 de zile pentru a se concentra pe umplerea rezervorului emoțional, pe odihnă și pe îngrijirea nou-născutului. Cel mai important, ea nu trebuie lăsată niciodată singură. Primele săptămâni după naștere pot fi minunate, dar, de asemenea, pot fi pline de singurătate, de stres, de extenuare și de lipsuri nutriționale – patru factori care contribuie la depresia postpartum. Respectarea unor protocoale precum zuo yuezi a protejat starea de bine a multor mame și a asigurat cel mai bun start al bebelușului. E cale lungă față de ce experimentează în ziua de azi cele mai multe femei – mai ales în Statele Unite, singura națiune fără concediu de maternitate obligatoriu.

Speranța mea este că ne putem aduce aminte de arta pierdută a îngrijirii mamei, creând o adaptare mai ușoară pentru noile mame de pretutindeni.

Articol scris de Heng Ou, autoarea cărții The First 40 Days: The Essential Art of Nourishing the New Mother (Stewart, Tabori & Chang) pentru Huffington Post și tradus pentru Doula România de Andreea Bompa-Oprea.