De ce să inviți o doula să îți fie alături?

O doula este o femeie cu experiență în nașteri, experiență prin faptul că a devenit ea însăși mamă și/sau prin faptul că a participat la nașterile altor mame. O doula poate fi certificată prin faptul că a participat la un curs (sau mai multe) sau poate să intre în această meserie prin experiența ei proprie de viață. Faptul că doula este sau nu certificată în mod „oficial” nu o face să fie doula mai mult sau mai puțin „bună”. Ceea ce contează este sufletul ei, felul în care se face conectarea între ea și viitorii părinți și felul în care este alături de părinți (emoțional, practic și fizic) în timpul travaliului și al nașterii. Pentru o mamă, o anumită doula poate fi perfectă, iar pentru altă mamă aceeași doula să nu se potrivească.

Doula există datorită unei necesități elementare: dorința de a avea o figură maternă lângă noi, în acele momente intense și intime cum este nașterea bebelușului. În același timp, femei (mame) care au trecut deja prin experiența nașterii simt nevoia să apere și să fie alături de mamele mai tinere (nu mă refer la vârstă, ci la faptul că o mamă este la început de drum). Și, de cele mai multe ori, aceste femei au acea figură maternă.

De asemenea, multe femei simt în mod intuitiv că prezența unei alte femei pe parcursul travaliului și al nașterii le poate fi de ajutor. Prin faptul că mama are o figură familiară, feminină, maternă lângă ea, se simte mult mai pregătită și încrezătoare în procesul nașterii și în necunoscutul pe care acest proces îl aduce cu el. O doula nu oferă îngrijire și sfaturi medicale (și are grijă doar de o singură mamă aflată în travaliu) și, în felul acesta, se poate axa doar pe a fi emoțional și fizic lângă mamă. În plus, faptul că doula ajunge împreună cu mama și nu face parte din sistemul medical (deci nu este condusă de anumite protocoale și alegeri medicale), la nivel emoțional, o face pe mamă să o perceapă drept aliata ei, de care nu trebuie să se păzească, în care poate avea încredere deplină.

Și tații/partenerii se pot simți mult mai în siguranță în prezența unei doule. Deoarece, în cultura noastră, foarte puține persoane participă la nașteri (în special bărbații) înainte ca primul lor copil să se nască, taților le este de ajutor să aibă alături (din punct de vedere emoțional) pe cineva cu experiență, care să le ofere acel sprijin continuu și reconfortant în acest proces. Când tatăl dorește să fie persoana de bază lângă mamă, doula poate să fie alături de partener atunci când este nevoie. Dacă travaliul este lung, prezența chiar și a celui mai devotat partener poate să scadă din cauza oboselii. Doula ajută partenerii să își descopere propriile puteri pentru ca ei să ofere un sprijin mult mai potrivit mamei.

Câteodată, părinții cred că o prietenă apropiată sau o membră a familiei (sora, mama) ar putea fi un sprijin minunat în travaliu, pentru că ele au experiență cu nașterea. Și acest lucru poate să fie într-adevăr o opțiune minunată. Dar trebuie să se țină cont că persoana invitată să participe la naștere (și să fie alături de părinți) trebuie să fie o persoană care să creadă în procesul nașterii, să creadă în mamă și să aibă suficientă experiență pentru a fi o resursă creativă atunci când este nevoie să vă ajute. Dacă această persoană a avut parte de o naștere traumatizantă, trebuie luat în considerare că poate fi condusă de propria ei traumă și nu de ceea ce părinții au nevoie în acele momente.

De ani de zile am fost învățate că avem nevoie de anumite lucruri ca să putem naște în siguranță. Depinde în ce țară/societate/mediu ne aflăm, primim în continuare mesajul că fără asistență nu putem naște. Trebuie să fim în spital ca să putem naște, avem nevoie de intervenții, de sală de operații suficient de aproape, de cadre medicale, de aparate performante. Dacă alegem să naștem acasă, atunci avem nevoie de moașe cu multă experiență, care vin cu o geantă plină de ustensile ajutătoare. Valul de cursuri de pregătire prenatală aduce și el ideea că „trebuie” (să ni se spună cum) să respirăm, să ne mișcăm, să spunem afirmații, să medităm, să fim în control sau să ne lăsăm duse de val ca să putem naște în siguranță. Siguranța vine din ce în ce mai mult din afară – mai mult ca niciodată primim mesajul că mama nu are puterea să nască singură. Curentul dominant în aceste timpuri își are cuvintele-cheie proprii: ajutor, sprijin, ghidare, control, intervenție, supraveghere, protocol – atenția este centrată pe rolul persoanei care asistă și nu pe cei doi actori principali (mama și bebelușul). Pe lângă toate aceste lucruri, apare acum și doula.

Dacă doula va fi privită ca oricare altă „ustensilă” care trebuie să intervină pentru ca mamele să poată naște, atunci vom pierde prilejul pe care acest fenomen ni-l aduce. Michel Odent spune acest lucru în cel mai frumos mod:

„Fenomenul de doula trebuie să fie interpretat în contextul unei perioade de tranziție. Atunci când doula este înțeleasă ca fiind figura maternă pe care tânăra mamă se poate baza înainte, în timpul și după naștere, fenomenul de doula poate fi prezentat într-un mod pozitiv ca fiind o cale de redescoperire a moașei autentice. Dar dacă, pe de altă parte, doula este încă o persoană introdusă la locul nașterii pe lângă moașă, doctor, tată, prezența ei este contraproductivă. Dacă atenția este concentrată pe educația doulei și nu pe felul ei de a fi și pe personalitatea ei, fenomenul de doula va deveni o oportunitate pierdută.”