Asociația Doula România are ca scop formarea de doule, informarea publicului legat de rolul unei Doula în procesul de naștere și promovarea conceptului de Doula în România, acordarea de sprijin femeilor însărcinate și proaspetelor mame, atât înainte de naștere, cât și în timpul nașterii și după naștere, crearea unui raport de parteneriat cu personalul medical din maternități.
Doula – Însoțitor la naștere format de către Asociația Doula România are competențe pentru sprijin emoțional, fizic ne-medical și informațional. Doula nu are competențe sau atribuțiuni medicale, nu acordă îngrijire medicală (nu măsoară tensiunea arterială sau temperatura, nu măsoară bătăile cordului fetal, nu face examinări vaginale sau îngrijire postpartum, nu asistă nașterea). Doula nu dă diagnostice și nu recomandă tratamente.
Construiește o relație cu gravida, îi cunoaște dorințele, valorile, fricile, nevoile și viziunea asupra nașterii
Asigură suport și îngrijire individualizată
Este disponibilă pentru clientă un număr de întâlniri stabilit de comun acord și la telefon/email/online într-o manieră stabilită de comun acord
În travaliu și naștere oferă suport continuu
În perioada postpartum este disponibilă pentru întrebări și ajutor într-o manieră stabilită de comun acord
Oferă suport cu empatie, într-o manieră pozitivă, asigurând sprijin în momentele dificile, încurajând și consolând gravida și partenerul ei
Oferă suport fizic ne-medical (sugestii pentru poziții în travaliu care să ușureze durerea sau să favorizeze progresul, oferă sprijin fizic pentru deplasare, atingeri, tehnici de masaj, vizualizări, tehnici de spinning babies, tehnici de respirație și relaxare. Ajutorul fizic are ca obiectiv relaxarea, asigurarea confortului și echilibrului, ameliorarea durerii)
Oferă suport informațional pre și postnatal, sprijinind părinții să aibă acces la informații bazate pe dovezi științifice, pentru a lua decizii informate și asumate
Oferă suport pentru întocmirea planului de naștere și a preferințelor și dorințelor referitoare la naștere și perioada postpartum
Facilitează comunicarea dintre mamă (și partener) și personalul medical, dacă este cazul
Oferă resursele necesare pentru situații care nu fac parte din codul de practică al meseriei de Doula (exemplu: consilieri alăptare, kinetoterapeuți, pediatri etc.)
Recunoaște rolul unic al partenerului în procesul nașterii și acționează pentru includerea și respectarea lui și a relației de cuplu (dacă este cazul)
În timpul travaliului și al nașterii, Doula își acordă serviciile doar în cadrul nașterilor asistate medical
Își acordă serviciile pe timpul travaliului și al nașterii doar dacă nașterea este asistată medical
Conform Codului de Etică și practică al Asociației Doula România, articolul C stipulează că doula este întotdeauna responsabilă pentru acțiunile proprii și trebuie să respecte legile statului român. În consecință, doulele care reprezintă Asociația Doula România nu vor participa la nașteri neasistate medical.
Doula, ca meserie, vine să umple un gol din sistem, axându-și activitatea exclusiv pe zona de informare, sprijin psiho-emoțional și fizic ne-medical, atât în contextul nașterii, cât și al perioadei postpartum.
Astfel, Asociația Doula România se delimitează de toate persoanele care, sub titulatura de Doula, încalcă codul nostru de etică și de practică.