Știi din propria experiență: nașterea este momentul de maximă vulnerabilitate sufletească. Unul în care e nevoie de cineva care să încurajeze, să insufle încredere, să solidarizeze cu femeia care e pe cale să devină mamă. Dacă simți că poți și vrei să împărtășești durerea și fericirea din clipele dătătoare de viață, înseamnă că-i menirea ta să devii doula la naștere. Și că merită să găsești cea mai bună cale de a-ți transforma vocația în profesie de credință.

 

Poți și tu să te formezi ca doula la naștere. Vezi detaliile complete și înscrie-te aici.

Trebuie să crezi în chemarea ta și să perseverezi în a te instrui, cu atât mai mult cu cât, în acest moment în România, doula nu este recunoscută oficial ca profesie și nu se regăsește în nomenclatorul de meserii. Alegând să te formezi și să îți asumi niște standarde de bune practici care sunt nelegiferate, decizi că vrei să asişti la noi începuturi nu numai în familiile pe care le însoțești la naștere, ci și în promovarea utilității și necesității acestei meserii. Tocmai de aceea e important să optezi pentru mentorul care are experiența și profesionalismul ce te pot susține în munca ta de pionierat.

Pașii de urmat pentru a te forma ca doula la naștere

  1. Alege cursul de formare la care vrei să participi

Informează-te minuțios despre trainerul care ține cursul. Află care este experiența profesională completă și certificările legate de munca de doula care îi atestă competența. Vezi ce vechime are ca doula la naștere – asistând la cât mai multe nașteri, are experiență directă cu diverse scenarii posibile și te poate îndruma în cunoștință de cauză înspre soluțiile și abordările pe care să le adopți chiar și în situațiile particulare pe care le vei întâlni după ce devii doula. Întreabă și despre vechimea ca formator de doule – un exercițiu îndelungat în acest sens este o confirmare a capacității trainerului de a transmite eficient cunoștințele pe care le-a dobândit în practică. De asemenea, cere referințe de la doulele pe care le-a format și cântărește dacă abordarea trainerului este în acord cu stilul și valorile tale. Alegând un trainer cu care rezonezi, instruirea și dezvoltarea ta vor fi accelerate.

  1. Studiază bibliografia recomandată înainte de a începe cursul

Va fi nevoie să parcurgi referințele bibliografice recomandate de trainer și să te documentezi prin studiu individual asupra anatomiei și fiziologiei nașterii. Consolidând aceste cunoștințe pe cont propriu, te asiguri că profiți de interactivitatea cursului pentru a-ți lămuri necunoscutele pe aceste subiecte și pentru a discuta cât mai mult despre limitele competenței unei doula la naștere și despre acordarea sprijinului psiho-emoțional.

  1. Participă la cursul de formare

Este singura cale de a obține informațiile esențiale, din experiența directă a trainerului tău. Pregătește-ți lista de întrebări pentru prima zi și revizuiește tot ce-ai auzit la sfârșitul fiecărei zile de curs, pentru a te asigura că obții răspunsuri complete pe toate subiectele de interes pentru tine. Fii atentă la întrebările care vin din întregul grup participant la curs – e foarte posibil să genereze informații relevante și pentru tine.

  1. Documentează primele nașteri la care participi după finalizarea cursului

Alocă-ți timp să revezi mental firul evenimentelor imediat după naștere, cât ai totul proaspăt în memorie. Fă-ți o autoevaluare cât mai obiectivă – pentru a identifica ce ai de îmbunătățit sau subiectele pe care trebuie să te instruiești suplimentar. Cere feedback la cald atât de la părinți, cât și de la personalul medical cu care ai făcut echipă la naștere. Asumă-ți că fiecare naștere este un prilej de învățare și folosește constructiv concluziile evaluării pentru a-ți ajusta permanent conduita și a-ți consolida oportunitățile și limitele meseriei de doula.

  1. Păstrează legătura cu trainerul tau

Asigură-te de dinaintea începerii cursului de formare că trainerul tău este dispus să te ghideze pe termen lung, mult după finalizarea cursului efectiv. Continuă să te consulți cu el pe subiectele la care simți că ai nevoie de mai multe informații și cere-i sfatul în privința temelor care te frământă. Cu atât mai mult cu cât profesia de doula nu este standardizată la nivel național, verifică-te în permanență cu trainerul tău, ca singura autoritate în domeniu, pentru a te asigura că nu te abați de la codul de bune practici și că faci totul ca să obții respectul pentru munca ta.

  1. Instruiește-te continuu

Cere sfatul trainerului tău în privința surselor de informații cu autoritate reală în domeniu și fii mereu la curent cu cele mai noi studii științifice ce vizează munca de doula la naștere. Integrează în conduita ta recomandările și informațiile pe care ți le dă personalul medical cu care participi la nașteri și străduiește-te să găsești căi de comunicare eficientă cu medicii și asistentele. Exersează-ți permanent empatia față de mame și de familiile lor, față de personalul medical și, nu în ultimul rând, față de tine.

Ca doula, faci mai mult decât un masaj ori o fotografie cu bebe în secunda doi de la naștere. Porți pe umerii tăi responsabilitatea uriașă a încrederii femeii pe care o vezi devenind mamă. Îi preiei așteptările și ea contează pe tine că faci tot ce-ți stă în putere pentru ca experiența nașterii să fie un ritual inițiatic pe care să-l trăiască și retrăiască mereu cu bucurie. Dacă vrei să fii ghid și protector al mamelor ce se nasc, ești pregătită să devii doula! Și să alegi cursul potrivit!